Prețioasa moștenire a lui Robert Mondavi

 

Vinul a fost cu noi de la începuturile civilizației. Este băutura cumpătată, civilizată, sacră, romantică, prezentată în Biblie. Vinul a fost glorificat de secole de către oameni de stat, filosofi, poeți și cărturari. Vinul cu moderație este o parte integrală a culturii noastre, o moștenire și un stil de viață grațios. – Robert Mondavi

În timpul celui de-al doilea război mondial, soldații americani, inspirați de europeni, s-au obișnuit să consume vin, aducând acasă acest obicei după terminarea războiului. Totuși, la mijlocul anilor `60, aproape 80 % din vinul consumat în Statele Unite era cu precădere dulce.

Deși acum vestită global pentru vinurile sale, frumoasa regiune californiană Napa Valey, nu avut avut parte dintotdeauna de acest renume. După un boom în secolul 19, atacurile filoxerei de la începuturile secolului 20 au reușit să distru majoritatea viilor. Mai târziu, în perioada interbelică, prohibiția a închis ce mai rămăsese din podgorii.

Perioada nefastă a continuat cu marea criză din 1933 și mai târziu cu începutul celui de-al doilea război mondial. Cramele din Napa Valey se aflau într-o stare deplorabilă. Pivnițele erau murdare, nefolosite de ani. Vinurile dulci, produse în mare parte pentru uz sacramental, ascundeau prin dulceața lor defecte ale calității.

Până la mijlocul anilor `60, Napa Valey rămânea un loc pastoral, un mozaic de livezi, ferme de legume, stâni, păduri și câteva vii.

Astfel, în 1966, cultura vinului în regiune era încă amorțită.

Cam acestea sunt condițiile în care Robert Mondavi își începe munca la ceea ce avea să transforme complet vinurile californiene.

Tatăl meu a înțeles că dacă e să reușim în a câștiga respectul celor mai buni producători din lume, trebuie mai întâi să înnobilăm vinurile Californiene, apoi pe cele din Napa Valey, apoi vinurile noastre.” – Tim Mondavi, fiul lui Robert Mondavi

Robert Mondavi, născut în 1913, era primul fiu al lui Cesare și al Rosei, un cuplu de imigranți italieni stabiliți în California din timpul Prohibiției. În 1943 familia a cumpărat vinăria Charles Krug. Peter, fratele mai mic al lui Robert se ocupa de producția de vinuri, în timp ce Robert le vindea.

În 1965, datorită unor neînțelegeri dintre el și fratele său, Robert hotărăște să părăsească vinăria Krug pentru a-și construi de la zero propria vinărie, un act ce avea să transforme definitiv ceea ce a devenit de atunci cea mai cunoscută regiune viticolă a Americii.

În deceniile următoare, Mondavi a avut un rol fundamental în a clădi o nouă paradigmă prin care americanii să se raporteze la vinurile californiene precum și cele din Napa valey. Mai presus de toate a glorificat vinul ca o băutură moderată, ale cărei estetici sunt intrinseci unei expresii culturale mai ample ce înglobează artele frumoase, muzica și ce e foarte important, bucătăria. Totodată, și-a format importante relații internaționale ce vor ridica statutul vinului american în întreaga lume.

Mondavi era de părere că secretul îmbunătățirii vinului și a imaginii Californiei ca zonă producătoare de vin stă în educație. Ca un promotor neobosit, a bătut drumurile, gustând vin, cinând în restaurante, vorbind cu oamenii. Totodată, a introdus conceptul de atmosferă prietenoasă la cramă, ca loc de pelerinaj unde se poate învăța despre procesele de vinificație și unde degustarea se face alături de mâncăruri alese, pregătite de bucătari pricepuți. Mai mult decât atât, crama Mondavi a găzduit începând din 1970 numeroase evenimente artistice și concerte de vară. Această nouă abordare s-a extins pe suprafața întregului stat californian, turismul oenologic înflorind în zonă.

După anii 2000, prin donarea a 25 de milioane de dolari către University of California, Davis, a luat ființă Robert Mondavi Institut for Wine and Food Science, care alături de American Center for Wine, Food and the Arts (de asemenea înființat printr-un alt generos act caritabil din partea lui Robert Mondavi), au ajutat la asigurarea unei poziții de lider mondial a zonei în educație viticolă, oenologie și știința mâncării.

Așadar viziunea acestui om a dus la nașterea unei culturi americane moderne a vinului. Cea mai bună dovadă este că astăzi, un număr tot mai mare de americani, consideră ceva natural ca alături de o cină să fie inclusă și o sticlă de vin, paradigmă la consacrarea căreia Robert Mondavi a ajutat enorm.

 

Surse: WineSpectator, Wikipedia

Distribuie acest articol!